Albumul de debut al trupei Alt Blk Era, este surpiza placută a acestui inceput de an pentru mine. Combinația de grunge, pop, punk, alternative metal este perfectă pentru fanii Poppy și In This Moment. Sunt uimit cum de acești copii pot compune și interpreta.
Albumele Lunii Ianuarie 2025
19 Albume
Am I in Trouble? - Spectrum

Interesant acest material de debut al trupei Am I in Trouble? care combină progresive-ul din anii 70 cu black metalul. Mie imi palce ce a ieșit, un album destul de original. Recomand.
Eidola - Mend

După ce anul trecut au scos albumul Eviscerate și a fost una dintre trupele surpriză pe care le-am descoperit, americanii revin cu un nou material pe care au schimbat directia muzicală, axată acum mai mult pe progressive, pe piese mai liniștite și catchy și fără scream. Albumul intră in topul albumelor de gen pe acest an.
Paleface Swiss - Cursed

Anul 2025 începe bine cu acest nou produs Placeface Swiss ce aduce un deathcore incendiar combinat pe ici colo cu niste nu metal. Muzica este furioasă și are tot arsenalul deathcore-ului modern.
The Halo Effect - March of the Unheard

Supergrupul de membrii ex In Flames se prezinta dupa 3 ani de la albumul de debut cu cel de-al doilea LP. De data asta muzica mi se pare cotită spre ce ar fi fost In Flames daca aceștia nu imbrățisau sonoritățile moderne. Oricum, un album excelent.
Lord Agheros - Anhedonia

Atmosferic black metal din Sicilia. Lord Agheros e o trupă activă încă din 1999 și are 7 albume la activ și are un singur membru Gerassimos Evangelou . Muzica este destul de variată, se găsesc părși simfonice, celtice și bineînteles black metal. Cam fiecare piesă are povestea ei muzicală.
Stick To Your Guns - Keep Planting Flowers

Un nou album al băieților, pe hardcore si metalcore, dinamic și agresiv.
A.M.E.N. - Argento

Aici e o combinație dark de jazz și doom. Muzică de la și voie bună.
Ckraft - Uncommon Grounds

Încă un album experimental și dubios de la francezii Ckraft. Metale , saxofoane și acordeoane au ăștia în cap.
Day By Day - Dust And Ashes

Hardcore din Florida.
Echos - Quiet, In Your Service

Ceva grețos de melodic și catchy.
Ex Deo - Year of the Four Emperors

Un nou EP dupa o pauză de 4 ani de la precedentul album în care Maurizio Iacono ne aduce 4 piese cu nume de împarati romani, catchy și atmosferice.
Mutagenic Host - The Diseased Machine

Când am vazut artworkul albumului, amestecul de culori m-a dus cu gîndul la albumul Domination - Morbid Angel. Așa și cu așteptările muzicale, nu sună a M.A. dar este un death metal old school mai mult decât decent.
Necrodeath - Arimortis

Veteranii italieni de la Necrodeath, cu peste patru decenii de activitate lansează in acest început de an un nou album. Black Death Metal Old school care nu prea e pe gustul meu, (nu sunt trv metal) dar tot respectul pentru longevitatea trupei.
Patriarkh - ПРОРОК ИЛИЯ (PROPHET ILJA)

Cea de a doua trupă Batiușca s-a transformat în Patriarch. Nu am fost un fan al Batiușcelor, dar acest album recunosc că m-a prins. Intercalarea de folclor polonez dă un plus cântarilor bisericești. Mai mult imi aduce aminte de un serial polonez in care acțiunea se petrece în evul mediu și e o satiră a vremurilor.
Plaguewielder - In Dust & Ash

Sludge si gothic rock într-o încrengătură plină de sentiment.
Putrid Defecation - Tales from the Toilet

7 piese și 18 minute de brutal death metal nebunesc. Cred că e prima trupa finlandeză de brutal death metal pe care o ascult.
Sisters Of… - Marie / Michel

Un EP cu doar doua piese lungi si atmosferice, Marie si Michel, in stilul post rock / metal.
Tremonti - The End Will Show Us How

Tremonti este trupa chitaristului Mark Tremonti din Creed și Alter Bridge. Inceput ca un proiect solo in 2010, s-a transformat intr-o trupă iar acest ultim album sună foarte bine.